
Ministrul Boloș admite riscul pierderii a miliarde de euro din PNRR
Până acum au fost efectuate plăți de 5 miliarde din totalul alocării de 28 de miliarde de euro.
"Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu poate garanta că noi vom implementa 100% toate cele 113 obiective de investiții. Cât vom reuși să facem, pentru că suntem înainte cu un an și jumătate de termenul de finalizare a PNRR-ului, avem 28 de miliarde de euro în bugetul investițiilor și avem plăți de 5 miliarde de euro. Deci este limpede, pentru că cifrele nu mint, că acest risc îl avem", a declarat Boloș, relatează Agerpres.
El a explicat că se fac demersuri ca investițiile întârziate să fie înlocuite cu unele mature.
"Noi facem demersurile ca acolo unde investițiile sunt întârziate, pentru a gestiona cât mai bine acest risc, să le înlocuim cu investiții care sunt mature, finanțarea este din fonduri naționale, respectă cerințele din PNRR, astfel încât să aducem în țară toți banii pe care îi avem alocați României și să ne putem continua aceste proiecte de investiții care sunt de importanță crucială pentru dezvoltarea României", a mai spus Boloș.
Una dintre probleme e în cazul spitalelor, România ratând încă o dată șansa de a construi noi spitale cu fonduri europene. Astfel, din cele 24 de spitale aflate în PNRR s-a ajuns la 19, dar nici acestea nu vor putea fi construite până la finalul lui 2026.