Ministrul Culturii din Republica Moldova contestă votul juriului pentru România5Foto© stirileprotv.ro

Ministrul Culturii din Republica Moldova contestă votul juriului pentru România

, 5 știri, 0 vizualizări

Cristian Jardan, ministrul Culturii din Republica Moldova i-a felicitat atât pe reprezentantul Moldovei, Satoshi, cât și pe Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României, dar și-a exprimat public nedumerirea față de diferența uriașă dintre votul publicului și cel al juriului.

„Vreau să se înțeleagă că Ministerul Culturii al Republicii Moldova nu are nicio legătură directă cu organizarea Eurovision în Moldova. Noi am sprijinit cu tot ce se poate organizatorii (compania publică Teleradio-Moldova) și da, cu toții avem nevoie de explicații, mai ales după așa un vot al publicului din Republica Moldova”, a precizat Cristian Jardan, potrivit News.ro.

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision, a făcut apel la evitarea discursului de ură. Artistul a subliniat că publicul din Republica Moldova a oferit României punctaj maxim, despre care spune că reflectă opinia „onestă” a cetățenilor.