© libertatea.roMinistrul Educației, Daniel David: Premierul a spus că educația nu intră în pachetul 3
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că pachetul 3 de reforme nu va afecta și domeniul educației, afirmând că măsurile de corecție bugetară au fost efectuate în primul pachet de măsuri fiscale.
„Excepția care vine pe latura educației nu este un privilegiu, nu este ceva extraordinar, ci pur și simplu o recunoaștere a faptului că noi ne-am făcut treaba, am înțeles situația în care se află țara, am luat măsurile necesare, din acest moment, în educație, noi trebuie să ne stabilizăm și după aceea să creștem și mă bucur că premierul a spus explicit acest lucru”, a afirmat Daniel David, vineri, la B1 TV.
Acesta a precizat și liniile roșii care urmăresc mediul universitar: „Premierul a vorbit de preuniversitar, fiindcă acolo au fost măsurile luate în primul rând. Noi am luat măsuri și în zona universitare. Sunt discuții însă și pe componenta universitare, dar și acolo liniile roșii sunt aceleași. Noi avem deficit de personal, nu avem de unde să gândim că am putea face reduceri de oameni în zona universitară sau în zona cercetării”.