© puterea.roMinistrul energiei, Bogdan Ivan, a dat explicații parlamentarilor cu privire la situația apei din Curtea de Argeș
Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a fost chemat luni la Camera Deputaților de parlamentarii USR pentru explicații privind situația apei din rețeaua de la Curtea de Argeș. El a spus că nu Ministerul Energiei se ocupă de furnizarea de apă într-o localitate sau alta din România, că lucrările la barajul Vidraru erau necesare și că se desfășoară conform graficului.
Reporter: Iulia Gherman - ”Deputatul USR Radu Mihaiu a subliniat că lucrările de modernizare la Lacul Vidraru trenează de 10 ani, timp în care PSD s-a aflat în conducerea administrației locale.
Radu Mihaiu : Consiliul Județean e la PSD, președintele Consiliului Județean e la PSD, primăria e la PSD, Consiliul Local tot la PSD, Hidroelectrica, compania responsabilă de intervenție e la PSD, chiar și dumneavoastră, domnule ministru, tot de la PSD sunteți.