Ministrul Transporturilor: Pas important pentru proiectul primei autostrăzi care se va construi la frontiera cu Bulgaria3Foto© mediafax.ro

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru proiectul primei autostrăzi care se va construi la frontiera cu Bulgaria

, 5 știri, 0 vizualizări

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu, prima șosea rapidă care se proiectează la frontiera României cu Bulgaria.

Contractul, în valoare de 33 de milioane de lei, a fost semnat cu Asocierea Activ Proiectare Infrastructură (lider) și Emay Uluslararasi Muhendislik ve Mușavirlik Anonim Șirketi și are o durată totală de 18 luni: 16 luni pentru realizarea studiului și două luni pentru asistența tehnică necesară pregătirii contractului de proiectare și execuție.

Studiul de Fezabilitate va stabili variantele de traseu, profilul drumului (autostradă sau drum expres), structura și conexiunile cu alte obiective de investiții, precum viitorul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse. În funcție de traseul ales, drumul de mare viteză București-Giurgiu s-ar putea intersecta la Ghimpați cu viitoarea Autostradă A6 București-Alexandria, creând astfel un nod rutier strategic în sudul capitalei.