
Mirage, pisica care a supraviețuit unei căderi de la 115 metri care le-a fost fatală proprietarilor săi
Pisica Mirage care a supraviețuit unei căderi de 115 într-un canion din SUA. Foto: Captură Youtube
O pisică în vârstă de 12 ani a supraviețuit după ce a căzut într-un canion adânc de 115 metri în vestul Statelor Unite împreună cu cei doi stăpâni ai ei, care au pierit amândoi, a anunțat joi o asociație pentru protecția animalelor, potrivit AFP.
Felina „a fost găsită într–o cușcă de transport neagră, murdară și zgâriată, care însă pare să fi rezistat destul de bine căderii”, a precizat Best Friends Animal Society într-un comunicat.
Animalul a fost salvat marți seară din Canionul Bryce, aflat într-un parc național din statul Utah, de lângă trupurile neînsuflețite ale celor doi stăpâni ai săi, identificați drept Matthew Nannen, 45 de ani, și Bailee Crane, 58 de ani, potrivit biroului șerifului local.