Mircea Lucescu, din nou pe patul de spital. Selecționerul a fost reinternat de urgență2Foto© puterea.ro

Mircea Lucescu, din nou pe patul de spital. Selecționerul a fost reinternat de urgență

, 5 știri, 0 vizualizări

Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu, a fost internat din nou la Spitalul Universitar din București, la doar câteva zile după ce fusese externat. Problemele de sănătate ale tehnicianului s-au agravat în urma unei gripe severe, care a necesitat reluarea investigațiilor medicale și supraveghere de specialitate.

Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a ajuns din nou pe patul de spital luni, 2 februarie, după ce a efectuat un control cardiologic. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, medicii de la Spitalul Universitar au decis internarea sa, ca măsură de precauție, în contextul complicațiilor apărute după gripa contactată la începutul anului.

Surse medicale citate de Fanatik susțin că tratamentul cu antibiotice administrat inițial nu a avut rezultatele așteptate, pe fondul unui sistem imunitar slăbit. Din acest motiv, cadrele medicale au considerat necesară o nouă perioadă de spitalizare.