Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu
El a susținut că nu a fost nicio „mineriadă” acum 34 de ani și că nu a fost în București pe 13 iunie 1990, când au început violențele împotriva manifestanților care protestau în Piața Universității împotriva regimului condus de fostul președinte Ion Iliescu.
„Care Mineriadă? Toți îl susțineți pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă. Voi i-ați omorât pe ăștia în București. Voi cu Iliescu. Eu nu am fost în București pe 13 iunie. Cine i-a omorât pe ăia în Piața Universității? Eu nu am fost în București, ce nu pricepi?”, i-a certat Miron Cozma pe jurnaliștii care l-au întrebat despre implicarea sa în reprimarea demonstranților, a relatat Agerpres.
Nu este prima dată când Miron Cozma a fost audiat la Parchetul General în acest dosar. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, acum în vârstă de 69 de ani, a fost audiat de mai multe ori în ultimii 34 de ani, dar justiția nu a ajuns niciodată la un verdict definitiv.