
Moaștele Împărătesei Elena, aduse în România
Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. În drum, vor poposi pentru câteva ore în Baldachinul Sfinților din apropierea Catedralei Patriarhale.
„Este un an semnificativ pentru Biserica Ortodoxă Română – avem 140 de ani de la Autocefalie, 100 de ani de Patriarhat și 1.700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Mănăstirea Pantocrator se va continua tradiția pelerinajului în Duminica Mironosițelor.
Pentru că noi, aici, în Mănăstirea Pantocrator, avem o tradiție a Pelerinajului la Duminica Mironosițelor. De ce aceasta? Pentru că principala ocrotitoare a mănăstirii este Sfânta Mironosiță, și-ntocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. (…) Anul acesta este un an special, deoarece vom avea bucuria de a avea, aici, trupul întreg al Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin”, a declarat, recent, vicarul administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, Serafim Baciu.