Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari sunt dați dispăruți
Operațiunea de căutare și salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorității Navale Române este în plină desfășurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat.
Alerta a fost primită în jurul orei 4.00, iar ofițerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM, SAR Artemis și SAR Apollo. A fost cerut și sprijinul Poliției de Frontieră, care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 și MAI 1106. Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operațiunii de căutare și salvare de vieți omenești”, au anunțat reprezentanții Autorității Navale Române.
Ei au precizat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetățeni sirieni și doi cetățeni egipteni, iar opt dintre aceștia au fost salvați de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului și care a fost coordonată de ofițerii MRCC.