Nick Kyrgios a recunoscut că și-a agresat iubita și a scăpat de condamnare6Foto© observatornews.ro

Nick Kyrgios a recunoscut că și-a agresat iubita și a scăpat de condamnare

, 8 știri, 24 vizualizări

Acuzația de agresiune care îl viza pe jucătorul de 27 de ani a fost respinsă de curte. Prezent la audiere, finalistul de la Wimbledon a recunoscut că și-a agresat fosta prietenă, Chiara Passari, pe 10 ianuarie 2021, trântind-o la pământ după o ceartă aprinsă.

Passari a depus plângere zece luni mai târziu, după separarea lor, conform avocaților. Într-o declarație citită în cursul audierii, Passari a susținut că a suferit un grav traumatism de pe urma incidentului, o importantă pierdere în greutate și a rămas traumatizată zi și noapte, incapabilă să doarmă sau să lege alte relații amoroase.

Avocații tenismanului indicaseră anterior că Nick Kyrgios va căuta să obțină o renunțare la urmărirea penală din cauza problemelor legate de sănătatea sa mintală, explicând în același timp că a fost vorba de un caz izolat și nu corespunde temperamentului său.