
Nicolae Ciucă, despre coaliție: Nu stă nimeni cu nimeni în pat. Am fost trei în pat și nu era loc
„Am asumat guvernarea cu Partidul Social Democrat și am fost prim-ministru, a trebuit să-mi asum această chestiune, recunosc și nu-mi pare rău. Accept orice critică pe această chestiune, dar nu a existat nu a existat altă soluție la vremea respectivă, pentru că, și aici ajungem la simpla aritmetică parlamentară, cifrele nu arătau altfel.
Dacă PNL avea și în alegerile parlamentare același scor cu cel de la alegerile locale, atunci fraților, nu aveam astăzi această discuție”, a spus Ciucă la întâlnirea regională a Ligii Aleșilor Locali a Partidului Național Liberal din regiunea Sud-Vest Oltenia, potrivit news.ro.
El a adăugat că alte motive au ținut de primele efecte ale pandemiei COVID, care au afectat economia, criza energetică și prețurile la energie „care o luaseră razna”.