3Foto© hotnews.roNicușor Dan: Deciziile pe care le iau sunt pentru binele României. Uneori e mai greu să distingi între pași
"Eu sunt o persoană care are o istorie de 20 de ani și în momentul în care iau niște decizii cred că toată lumea trebuie să fie convinsă că deciziile astea sunt luate în mandatul pe care l-am obținut și pentru binele României. Acum, uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2, pasul 3. Uneori e foarte tentant să faci un gest în pasul 1 care are consecințe negative în pasul 2.
Ăsta este modul meu de a fi, dar vreau să-i asigur pe toți că înțeleg foarte bine responsabilitatea mandatului", a declarat, miercuri seară, Nicușor Dan, la remarca unei jurnaliste că societatea civilă din care șeful statului a făcut parte la un moment dat se întoarce acum împotriva sa.
Referindu-se la situația politică actuală, președintele a arătat că s-ar întrevede șansa unui guvern până la sfârșitul sesiunii parlamentare.



