© romaniatv.netNicușor Dan, înaintea întâlnirii cu magistrații: În numirea șefului Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele este spectator
Președintele Nicușor Dan, care urmează să se întâlnească luni cu reprezentanții magistraților după dezvăluirile din documentarul Recorder, a afirmat, vineri dimineață, că în numirea persoanei care conduce Înalta Curte de Casație și Justiție ”președintele nu are absolut niciun rol”, fiind ”spectator”.
”În numirea șefului / sefei Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele nu are absolut niciun rol. Adică este o numire pe care o face CSM-ul, în urma unui concurs care anul ăsta a avut un candidat și la care președintele este spectator”, a declarat vineri dimineață președintele Nicușor Dan, întrebat dacă la discuția cu magistrații de luni va deschide și discuția despre modul în care se poate echilibra relația dintre președinte și numirea înalților magistrați.
Nicușor Dan a convocat la Cotroceni, pentru luni, 22 decembrie, magistrații pentru o discuție ”fără limită de timp” pe tema problemelor din justiție aduse în atenția publică de documentarul Recorder. Se va discuta, între altele, despre detașarea, transferul judecătorilor și consecințe asupra activității lor în completurile de judecată, despre percepția asupra independenței justiției, salarizarea și pensiile judecătorilor, dar și despre libertatea de exprimare a judecătorilor.