Nicușor Dan își proclamă victoria în cazul Cathedral Plaza
Cathedral Plaza poate fi demolată, având în vedere că solicitarea de intrare în legalitate clădirii a fost respinsă definitiv vineri de Curtea de Apel București, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
„Curtea de Apel București s-a pronunțat azi pe ultimul dosar care ar fi putut să împiedice demolarea Cathedral Plaza și a respins cererea de intrare în legalitate a acestei clădiri definitiv. Asta înseamnă că, după încă câteva formalități juridice, această clădire va fi demolată, în baza dispoziției pe care am semnat-o acum doi ani.
Este un proces care a început acum 18 ani, printr-o autorizație despre care toată lumea știa că este nelegală. Beneficiarul autorizației s-a crezut șmecher, așa cum se cred șmecheri mulți investitori din ziua de azi”, a afirmat Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută în fața imobilului.