5Foto© observatornews.roNicușor Dan, la summitul Arctic: În spatele amenințării de pe flancul estic și din zona arctică se află Rusia
Avem aceeași amenințare pe Flancul estic și în zona arctică, iar în spatele acestei amenințări se află Federația Rusă, a declarat, luni, președintele Nicușor Dan, înainte de participarea la Summitul European dedicat Regiunii Arctice din Finlanda, potrivit Agerpres.
"Suntem o țară importantă pe Flancul estic și avem aceeași amenințare pe Flancul estic și în zona arctică, desigur, Rusia este în spatele acestei amenințări. Include (atacurile cu - n.r.) drone, atacurile asupra infrastructurii critice, atacuri cibernetice, acte de sabotaj. Cum avem atacuri asemănătoare, trebuie să avem mijloace asemănătoare de descurajare și de pregătire pentru ele. Acesta este motivul pentru care suntem aici", a spus șeful statului.
El a amintit că România face parte din Formatul Helsinki și va găzdui următorul summit la începutul anului viitor.




