Nicușor Dan s-a dezis de Matei Păun, însă șefa sa de campanie s-a întâlnit cu controversatul om de afaceri
În seara de 13 mai 2024, pe sticla Antenei 3, Nicușor Dan a pierdut alegerile pentru Primăria Bucureștilor. Pentru că s-a dat în fapt că e laș. Și e laș pentru că-i e frică. Și-i e frică pentru că are un trist complex de inferioritate și inadecvare față de (ori)cine știe că-l poate bate, într-o dezbatere de calibru greu despre management și leadership urban pe bune, management și leadership bazate pe proiecte adevărate, strategice, de viitor. #nicușorcellaș nu duce. Nu livrează. Nu poate.
Oana Țoiu, Silvia Dinică, Ștefan Pălărie, Irineu Darău – sau, mai direct, ca între coechipieri care ne știm și am lucrat împreuna nemijlocit ceva vreme: Oana, Silvia, Ștefan, Irinel – de câte ori ați acceptat voi, oameni buni, ca altcineva să vorbească public în locul vostru, atunci când VOI erați cei care aveați de transmis mesajele cu pricina?
De câte ori ați delegat altcuiva, lași / fricoși / complexați, actul sacru al dezbaterii politice în agora, atunci când ceea ce aveați de spus era carne din carnea voastră, sânge din sângele vostru, crez sfânt din ființa voastră de politicieni cărora vă pasă până la cer și înapoi de Cetatea pe care ați ales să o serviți, fiind voi trimiși să slujiți Cetatea de VOTUL celor care au crezut în voi?