Noua prognoză a FMI despre economia românească© observatornews.ro

Noua prognoză a FMI despre economia românească

, 7 știri, 21 vizualizări

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie, până la 1,9%, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională.

Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 2,1% anul trecut, avansul economiei românești va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite de asemenea în scădere, față de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.

De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă la o continuare a agravării deficitului de cont curent al României, până la 7,5% din PIB în 2024, de la un nivel de 7,1% din PIB, prognozat în aprilie. În plus. FMI previzionează o reducere ușoară a deficitului de cont curent, până la 7% din PIB în 2025, față de o scădere până la 6,8% cât estima în primăvară. Potrivit prognozelor FMI, deficitului de cont curent al României va rămâne la un nivel ridicat inclusiv în 2029, când se va situa la 5,9% din PIB.