Nouă șefi ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au fost schimbați din funcție4Foto1Video© bzi.ro

Nouă șefi ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au fost schimbați din funcție

, 7 știri, 34 vizualizări

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță, marți, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva evaziunii fiscale, iar președintele ANAF a dispus schimbarea a 9 din cele 15 persoane cu funcții de conducere din Direcția Regională Antifraudă Fiscală București.

”Am discutat în detaliu cu noul Președinte ANAF despre necesitatea de a întări acțiunile instituției împotriva evaziunii fiscale. În urma discuțiilor, acesta a dispus ieri schimbări majore în conducerea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București, înlocuind 9 din cele 15 persoane cu funcții de conducere ale instituției”, a scris, marți, pe Facebook, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”Inacțiunea, tergiversarea și lipsa de reacție nu mai pot fi tolerate. Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate de cei care sunt plătiți să le combată. ANAF trebuie să devină parte a soluției, nu parte a problemei”, a mai transmis ministrul Finanțelor.