
Numirea Liei Savonea, atacată în instanță
Potrivit unui comunicat al Declic, decizia vine după ce aproape 69.000 de cetățeni au semnat petiția "Nu mai promovați judecători toxici", iar 97% dintre respondenții chestionarului Declic au cerut continuarea demersurilor în justiție pentru a opri această numire controversată.
"A fost un moment de răscruce. Am avut de ales între a tăcea și a merge mai departe. Iar cetățenii au fost foarte clari: nu mai acceptă complicitatea și tăcerea. În cadrul Declic, deciziile se iau împreună cu cei care semnează petițiile, iar de această dată direcția a fost aproape unanimă: vom merge în instanță. Legea a fost încălcată, iar consecințele pot fi grave pentru independența justiției", a declarat Tudor Brădățan, director executiv al Declic, citat în comunicat.
Declic spune că numirea Liei Savonea ridică semne de întrebare privind integritatea sistemului de justiție, dar, mai mult decât atât, a și fost făcută "cu încălcarea legii". "Potrivit art. 142 din Legea 303/2022, procedura de desemnare a unui nou președinte poate începe cu cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului aflat în curs.