O dronă care conține un dispozitiv explozibil a fost găsită în curtea unei case din Republica Moldova5Foto© stirileprotv.ro

O dronă care conține un dispozitiv explozibil a fost găsită în curtea unei case din Republica Moldova

, 5 știri, 0 vizualizări

Autoritățile din Republica Moldova sunt în alertă, după ce a fost descoperită o dronă în curtea unei case, aflată în raionul Ștefan Vodǎ. Potrivit primelor informații, aparatul de zbor este activ, conține un dispozitiv explozibil, și are o lungime de aproape 2,5 metri. Toți oamenii aflați în apropiere de locul în care a fost găsită drona au fost evacuați.

Obiectul a fost observat de localnici, joi dimineața, în grǎdina unei case nelocuite, aflată în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodǎ. Cercetările sunt realizate de Poliție în comun cu angajații Procuraturii, IGSU, IGPF, Armatei Naționale și serviciului de urgență.

Presa din Republica Moldova a scris că sunt întreprinse acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locației sunt evacuați toți localnicii.