O fată de 10 ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în baie2Foto© puterea.ro

O fată de 10 ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în baie

, 7 știri, 22 vizualizări

Final tragic pentru o copilă de 10 ani, care și-a văzut sfârșitul în propria baie, intoxicată cu monoxid de carbon.

„Din păcate, s-a declarat decesul fetiței în vârstă de 10 ani. I s-au efectuate manevre de resuscitare de către echipajele medicale, însă fără răspuns. Posibil intoxicație cu fum sau gaz într-o baie”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat că a fost deschisă o anchetă în acest caz.

„În seara zilei de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați despre faptul că la un imobil din localitatea Vlădești, o fetiță a fost găsită în baie, în stare de inconștiență. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal (ucidere din culpă – n.r.)”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.