4Foto© economedia.roOMV Petrom anunță că a investit 115 milioane de euro în infrastructura electrică de la Rafinăria Petrobrazi
OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a investit circa 115 de milioane de euro pentru a moderniza infrastructura electrică din cadrul rafinăriei Petrobrazi, investiția făcând parte dintr-un program amplu de modernizare, conform BVB
„O infrastructură electrică modernă este esențială pentru buna funcționare a unei rafinării. Prin această investiție, consolidăm infrastructura electrică a Petrobrazi pentru a susține atât operațiunile curente ale rafinăriei, cât și noile capacități aflate în dezvoltare, inclusiv producția de SAF și HVO și proiectele de hidrogen verde. Este un pas important în transformarea Petrobrazi pentru a răspunde cerințelor energetice ale viitorului”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Rafinare și Marketing.
Proiectul a inclus realizarea unei linii electrice de înaltă tensiune conectate direct la stația Transelectrica, construirea unei noi stații electrice, precum și a unei stații de distribuție electrică. Noua infrastructuctură electrică utilizează tehnologia Blue GIS, un sistem modern de comutație electrică cu impact redus asupra mediului.