OMV va plăti taxă de solidaritate în Austria dar nu și în România20Foto© observatornews.ro

OMV va plăti taxă de solidaritate în Austria dar nu și în România

, 34 știri, 19 vizualizări

Grupul austriac OMV a anunțat, joi, că producția sa de hidrocarburi a crescut în trimestru patru al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, adăugând că se așteaptă ca taxa de solidaritate din Austria să aibă un impact negativ de aproximativ 150 milioane euro pentru anul 2022, a informat acționarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

În schimb, cu privire la aceeași contribuție de solidaritate decisă la nivelul UE, și transpusă în legislația din România prin OU din 29 decembrie 2022, grupul austriac consideră că "OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și rafinarea petrolului".

La finele anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasați într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Dacă vor refuza să plătească, vom veni cu o impunere și apoi vom trece spre executarea silită
Lucian-Ovidiu Heiuș,
ANAF spune că va verifica „la sânge” OMV Petrom pentru a vedea dacă se…