Orașul Milano interzice fumatul în spații exterioare de la 1 ianuarie 2025
Măsura face parte din "Planul pentru Aer și Climă", care vizează reducerea emisiilor de substanțe nocive în oraș după ce "numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanții din aerul orașului Milano dăunează sănătății", a explicat Consiliul municipal pe site-ul său.
"De la 1 ianuarie 2025, interdicția de a fuma va fi extinsă la toate spațiile publice exterioare, cu excepția locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanță de cel puțin 10 metri față de alte persoane", se arată în text.
Din ianuarie 2021, fumatul va fi interzis la Milano în parcuri, stații de transport public, zone în care se practică activități sportive și cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.