Orice persoana care fumeaza un pachet de tigari pe zi trebuie sa isi faca un examen CT de torace - Avertismentul medicului Beatrice Mahler4Foto© realitatea.net

Orice persoana care fumeaza un pachet de tigari pe zi trebuie sa isi faca un examen CT de torace - Avertismentul medicului Beatrice Mahler

, 5 știri, 63 vizualizări

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, Beatrice Mahler, a atras atenția că cei care fumează în acest ritm trebuie să meargă la spital pentru o analiză cu Computerul Tomograf, mai ales dacă fumează de 20 de ani, și asta în scop preventiv.

„La Marius Nasta sunt foarte mulți pacienți care ajung cu cancer pulmonar sau cu metastaze pulmonare ale unui cancer care e, de fapt, un cancer la distanță și de care pacientul respectiv nu știa și sunt depistate metastazele, apoi căutăm care este sursa primară.

E un fenomen extrem de grav, această depistare tardivă a cancerului și dacă vorbim de cancerul pulmonar, lucrurile sunt destul de complexe, pentru că plămânul nu are receptor de durere și practic orice crește în plămân, dincolo de simptomatologia care e pusă în seama fumatului, adică o tuse care poate fi cel mult iritativă sau poate să lipsească deloc, persoana respectivă nu are simptome”, a declarat Beatrice Mahler, la Medika TV, potrivit news.ro.