
Owen Cooper, cel mai tânăr câștigător al premiului Emmy pentru rol secundar într-un serial limitat
Owen Cooper, în vârstă de 15 ani, a primit luni dimineață premiul Emmy pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea unui elev acuzat de uciderea unei colege de clasă. "Adolescence" abordează impactul rețelelor sociale, bullying-ul și provocările parentingului modern.
Drama, devenită al doilea cel mai urmărit film de pe Netflix, a câștigat șase trofee, printre care cele pentru cea mai bună miniserie, regie și scenariu, și aduce în discuție comportamentul adolescenților, sănătatea mintală, masculinitatea toxică și radicalizarea online.
"Să fiu aici, pe scenă, e... wow, e ireal. Când am început cursurile de actorie acum câțiva ani, nu mă gândeam că voi ajunge nici măcar în Statele Unite, darămite aici. Cred că seara aceasta dovedește că, dacă asculți, te concentrezi și ieși din zona de confort, poți realiza orice în viață. Cui îi pasă dacă te faci de râs? Totul e posibil. În urmă cu trei ani eram nimic, iar acum sunt aici. Deși acest premiu poartă numele meu, el aparține tuturor celor din spatele camerelor", a declarat Owen Cooper în discursul său de acceptare a premiului.