4Foto1Video© cancan.roPână la ce oră se ține postul negru în Vinerea Mare. Ora care reprezintă un moment cheie din viața Mântuitorului Iisus Hristos
Vinerea Mare este cea mai neagră zi a creștinății, care marchează patimile, răstignirea și punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Este o zi de post negru, rugăciune și respect profund, plină de tradiții vechi care încă se păstrează în multe zone din România.
Pe parcursul acestei zile, credincioșii participă la slujbe speciale. În dimineața Vinerei Mari se citesc Ceasurile Împărătești, iar spre seară are loc Denia Prohodului Domnului, slujba în care credincioșii și preoții cântă laolaltă Prohodul, care marchează simbolic înmormântarea lui Iisus Hristos.
Un obicei important este scoaterea Sfântului Epitaf (numit și „Sfântul Aer”) din altar și așezarea lui în mijlocul bisericii. Acesta reprezintă Mormântul lui Hristos, pictat pe o pânză de cult. După aceasta, credincioșii trec pe sub masa pe care se află Epitaful, simbolizând coborârea în mormânt împreună cu Hristos pentru a învia ulterior cu El