Paraziții și Vama Veche nu vor mai urca pe scena Untold 2025. Care sunt motivele invocate de cele două trupe7Foto© mediafax.ro

Paraziții și Vama Veche nu vor mai urca pe scena Untold 2025. Care sunt motivele invocate de cele două trupe

, 8 știri, 14 vizualizări

Două trupe programate să cânte la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca au anunțat că nu vor mai urca pe scenă la ediția cu numărul zece. Organizatorii au făcut un anunț oficial în care confirmă o neînțelegere cu trupa Vama, iar în cazul trupei Paraziții spun că este vorba despre anularea mai multor concerte.

„Exact așa cum menționează trupa Vama, avem peste șapte ani de colaborare foarte bună, în care nu avem ce să ne reproșăm. Și la această ediție, totul era pregătit și îi așteptam cu mare drag la UNTOLD, însă o diferență de viziune apărută în ultimul moment a dus la această decizie a trupei”, au declarat organizatorii UNTOLD.

Ei au mai declarat că împărtășesc aceleași valori cu membrii trupei, dar în acest caz nu s-a ajuns la un un acord, de ambele părți.