Parchetul antidoping italian a cerut patru ani de suspendare împotriva lui Paul Pogba
Parchetul antidoping italian a cerut patru ani de suspendare împotriva lui Paul Pogba, fotbalistul francez al lui Juventus Torino, testat pozitiv la testosteron în august, a indicat pentru AFP o sursă din cadrul clubului italian.
"Pot confirma că am primit în această (joi) dimineață această notificare de la autoritatea antidoping, fiind ceruți patru ani (de suspendare)", a declarat această sursă pentru AFP, confirmând informații din presa italiană.
Rechizitoriul este în concordanță cu pedeapsa maximă pe care o risca Paul Pogba în temeiul Codului Mondial Antidoping. O astfel de suspendare poate fi, însă, redusă la jumătate dacă francezul va demonstra că nu a intenționat să trișeze. Ea poate fi chiar limitată la câteva luni dacă utilizarea substanței a avut loc "în afara competiției și nu este legată de nivelul său de performanță".