
Patru cetățeni străini, reținuți după ce au furat bijuterii la un festival din România
Trei cetățeni străini au fost reținuți sub acuzați că că au furat bijuterii și alte bunuri în timpul festivalului Untold de la Cluj-Napoca. Ei au fost prinși luni pe aeroportul din Cluj, înainte de a decola spre Barcelona, anunță Poliția Română.
„În perioada 7–10 august a.c., în urma unui festival de muzică, desfășurat în Cluj-Napoca, au fost înregistrate 16 sesizări privind furtul unor bijuterii. În acest context, polițiștii care acționau în zona festivalului au desfășurat activități informativ-operative pentru identificarea rapidă a persoanelor implicate”, a anuțat Poliția Română, într-un comunicat.
Astfel, duminică seară, polițiștii au depistat un bărbat, de 44 de ani, cetățean străin, bănuit că a comis mai multe dintre faptele semnalate. Continuând cercetările, s-a stabilit că acesta a acționat împreună cu alte trei persoane. Astfel, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, precizează Poliția.