
Patru organizații ale magistraților cer o discuție urgentă cu premierul Bolojan. Ce invocă acestea
Patru organizații ale magistraților au cerut marți premierului Ilie Bolojan o întâlnire „de urgență” pentru a analiza efectele pe care „campania susținută de subminare a profesiei de magistrat”, desfășurată în ultimii trei ani, le are asupra încrederii publicului în autoritatea judecătorească.
Într-un comunicat transmis premierului, asociațiile afirmă cât de importantă este nevoia implicării judecătorilor și procurorilor în discuțiile despre modificările propuse la statutul magistraților.
„Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) au solicitat luni o întrevedere de urgență prim-ministrului Ilie Bolojan, în legătură cu efectele pe care campania susținută de subminare a profesiei de magistrat, din ultimii trei ani – exacerbată în timpul campaniilor electorale recente și în contextul noilor propuneri de modificare a statutului judecătorilor și procurorilor -, le produce asupra încrederii publice în autoritatea judecătorească”, se arată în comunicatul transmis ce acestea.