Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza erorilor de recalculare pot păstra banii4Foto© realitatea.net

Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza erorilor de recalculare pot păstra banii

, 20 știri, 22 vizualizări

Legea 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi completată prin proiectul de lege ce urmează să fie dezbătut și votat decisiv în Camera Deputaților, potrivit avocatnet.ro., citat de Antena3 CNN.

Nu doar sumele acordate în baza vechii legi a pensiilor (Legea nr. 263/2010), ci și cele rezultate din recalcularea pensiilor potrivit noii legi a pensiilor (Legea 360/2023) vor fi exceptate de la returnare dacă au fost acordate eronat.

Legea actualizată va specifica că “prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.”