Percheziții la Casa de pensii Sibiu. Un funcționar și un paznic sunt bănuiți de fapte de corupție
Potrivit Direcției Generale Anticorupție, polițiștii fac șapte percheziții domiciliare în Sibiu, Rășinari, județul Sibiu, și Câinenii Mari, județul Vâlcea, precum și la sediul Casei Județene de Pensii Sibiu. Perchezițiile au fost dispuse în legătură cu săvâșirea unor fapte de corupție de către un funcționar public din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, precum și de către un agent de pază al acestei instituții.
În cauză s-a dispus efectuarea urmării penale față de cei doi funcționari, precum și față de alte 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influență, cu privire la săvâșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită și cumpărare de influență, precum și pentru infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență.
Conform DGA, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcționarul public a primit foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la emiterea deciziei de pensionare, la calculul vechimii în muncă, reținându-se în sarcina acestuia 10 infracțiuni de luare de mită.