Percheziții la Primăria Brașov, într-un dosar de corupție3Foto© cotidianul.ro

Percheziții la Primăria Brașov, într-un dosar de corupție

, 10 știri, 20 vizualizări

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2022, în legătură cu atribuirea preferențială a unor contracte de achiziții publice.

Potrivit unor surse judiciare citate de stiri pe surse, perchezițiile vizează și Primăria Brașov, condusă de useristul Allen Coliban.

În cursul zilei de 11 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Ilfov și Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, anunță DNA printr-un comunicat.