Peste 1.000 de dosare de daună deschise în urma cutremurelor din ultima perioadă3Foto© adevarul.ro

Peste 1.000 de dosare de daună deschise în urma cutremurelor din ultima perioadă

, 6 știri, 17 vizualizări

Cutremurele din ultima perioadă care au afectat județele Gorj, Cluj, Hunedoara, dar și Capitala, demonstrează cât de vulnerabili continuăm să fim, iar în urma acestor evenimente, până la finalul lunii februarie, au fost deja deschise peste 1.000 de dosare de daună, în baza polițelor de asigurare obligatorii și facultative pentru locuințe, a anunțat vineri Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres.

Conform organizației, sâmbătă se împlinesc 46 de ani de la cutremurul din 1977, unul dintre cele mai puternice seisme înregistrate vreodată în România. Cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, acesta a avut efecte devastatoare la nivel național: peste 1.570 de oameni și-au pierdut viața, circa 11.300 au fost răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

De altfel, România rămâne una dintre țările europene cu un grad ridicat de risc seismic. Spre exemplu, între 2013 și 2022, asigurătorii membri ai UNSAR au despăgubit 1.664 dosare de daună - doar ca urmare a cutremurelor. Sprijinul financiar a depășit 4,3 milioane de lei.