Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în zona unde se va construi Spitalul 2 din Vaslui3Foto© observatornews.ro

Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în zona unde se va construi Spitalul 2 din Vaslui

, 5 știri, 30 vizualizări

Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcții demarate în zonă și sistate ulterior, au fost descoperite 13 schelete umane, 12 adulți și un copil.

Specialiștii Muzeului Județean "Ștefan cel Mare" Vaslui au anunțat la acel moment că nu există indicii potrivit cărora este vorba despre o eventuală groapă comună, ci despre un fost cimitir.

„Au fost efectuate săpături și până la sfârșitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate și transmise la Iași pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.