Peste o tonă de carne posibil infectată cu virusul pestei porcine africane a fost retrasă de la comercializare3Foto© cancan.ro

Peste o tonă de carne posibil infectată cu virusul pestei porcine africane a fost retrasă de la comercializare

, 4 știri, 34 vizualizări

Peste o tonă de carne posibil infectată cu virusul pestei porcine africane a fost retrasă de la comercializare. Pe parcursul lunii iunie, inspectorii DSVSA Buzău au organizat peste 300 de controale la operatori economici, pe întreg lanțul de la producție la comercializare. Verificările au urmărit respectarea condițiilor generale de igienă, a cerințelor de trasabilitate și modul de etichetare a produselor alimentare.

„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformități: deficiențe structurale, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile frigorifice, deficiențe de etichetare, depozitare și manipulare a produselor alimentare. Urmare a acestor neconformități au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 33.600 de lei și 23 de avertismente”, a transmis DSVSA Buzău.

Au mai fost prelevate peste 380 de probe din produse alimentare pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale.