© romaniatv.netPetrișor Peiu: AUR deschide ușa unei guvernări cu PSD până în 2028, dar pune trei condiții
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a reacționat după declarațiile recente ale lui Sorin Grindeanu privind posibilitatea formării unui guvern PSD-AUR până în 2028. Senatorul susține că, deocamdată, nu există negocieri între cele două partide pentru formarea unui nou Executiv, dar spune că „orice este posibil” dacă sunt respectate regulile democratice.
Peiu a prezentat și trei condiții pentru o eventuală înțelegere: AUR să facă parte din guvern, viitorul Executiv să preia elementele esențiale ale programului partidului de ieșire din criză și să existe o garanție suficient de puternică pentru aplicarea acestuia.
„Este probabil o nouă formulare a domnului Grindeanu, care până acum, cel puțin public, a spus că nu există o astfel de posibilitate. Eu vreau doar să spun că o procedură corectă, onestă, democratică este ca astfel de majorități să se stabilească înainte de a merge la Cotroceni și a-i comunica domnului președinte existența unei majorități în jurul unui nume de premier. Deocamdată, PSD nu a făcut niciun gest față de noi să ne ceară să participăm la o discuție”, a declarat Petrișor Peiu, într-o intervenție la Digi24.

