
Plan roșu de intervenție activat în Bihor. 28 de turiști aflați în tabără au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară
Alertă într-o tabără din stațiunea Vârtop. În noaptea de marți spre miercuri, 28 de turiști din București și Timișoara au început să se simtă rău. Dintre aceștia, 16 copii și doi adulți au fost transportați de urgență la spital.
”În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulți și 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani”, anunță miercuri dimineață ISU Bihor, potrivit News.ro.
Din cauza numărului mare de persoane care se simțeau rău, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Astfel, la fața locului au sosit două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanțe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, precum și două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor.