3Foto© romaniatv.netPloșnițele au închis o secție la un mare spital de urgență din București
Ploșnițe la Spitalul Bagdasar-Arseni din București. Conducerea spitalului a luat decizia închiderii Secției de Recuperare Neuromusculară pentru o lună. Măsura a fost anunțată de conducerea spitalului și de către DSP București și Ministerul Sănătății.
În acest moment în această secție sunt zeci de pacienți internați. În urma evaluării pacienților, pacienții care pot fi externați vor merge acasă, cei care mai au nevoie de spitalizare vor fi transferați către alte unități sanitare din București, pentru că sunt și pacienți imobilizați la pat.
Au mai fost și alte spitale în această situație de a închide secții din cauza ploșnițelor, ca și în celelalte cazuri, și la Bagdasar-Arseni, cel mai probabil ploșnițele au apărut de la un pacient, iar măsura închiderii protejează ceilalți pacienți, dar și personalul, potrivit Digi 24.