4Foto© hotnews.roPolițist din Piatra-Neamț, ucis de fiul său în plină stradă
Victima lucra ca polițist examinator în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPIV) Neamț.
"Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, polițist în cadrul SPCRPIV Neamț, în timp ce se afla pe bulevardul Mihail Eminescu, din municipiul Piatra-Neamț a fost înjunghiat cu un cuțit de către fiul său, în vârstă de 22 de ani. La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care a declarat decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
Suspectul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, scrie AGERPRES