
Polonia i-a refuzat delegației ruse intrarea pe teritoriul său pentru o reuniune OSCE
, 4 știri, 162 vizualizări
Polonia i-a refuzat delegației ruse intrarea pe teritoriul său pentru o reuniune ministerială a OSCE, informează vineri AFP, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe polonez.
Întrebat în mod explicit de agenția de presă franceză dacă Varșovia a refuzat intrarea delegației ruse, Lukasz Jasina a răspuns printr-un „Da” sec, exprimat prin SMS.
Reuniunea anuală a celor 57 de miniștri ai afacerilor externe ai țărilor din OSCE, a cărei președinție rotativă este asigurată anul acesta de Polonia, urmează să aibă loc pe 1 și 2 decembrie la Lodz.