Polonia va trimite patru avioane MiG-29 în Ucraina zilele următoare15Foto© euractiv.ro

Polonia va trimite patru avioane MiG-29 în Ucraina zilele următoare

, 28 știri, 20 vizualizări

Președintele Duda a precizat, într-o conferință de presă susținută alături de noul președinte al Cehiei, Petr Pavel, că și alte avioane MiG, de fabricație sovietică, sunt pregătite pentru acest transfer. Restul aparatelor sunt în curs de revizie și vor fi pregătite pentru predare. Armata poloneză va înlocui flota de MiG-uri pe care o cedează Ucrainei cu avioane moderne FA-50 coreene și F-35 americane. Polonia devine astfel prima țară NATO care oferă avioane Ucrainei, o solicitare pe care Kievul o face de mult timp.

Andri Iermak, șeful biroului președintelui ucrainean, făcuse deja aluzie la vestea pe care a dat-o joi Varșovia postând patru emoji-uri cu avioane în timpul conferinței de presă a președintelui Andrzej Duda. În total, Polonia sa intenționează să ofere Ucrainei 12 avioane de luptă MiG-29. Liderul polonez nu a precizat dacă și alte țări vor face aceeași mișcare, dar Slovacia declarase anterior că vrea să trimită Ucrainei MiG-urile sale dezafectate.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller, declarase că și alte câteva țări care au MiG-uri au promis că le vor da Kievului, dar nu a numit aceste state. În timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski pleda de mult timp ca susținătorii săi occidentali să-i dea avioane - cele de fabricație sovietică putând fi pilotate imediat de ucraineni, fără a fi nevoie de antrenament suplimentar - , aliații din NATO încă ezitau.