
Potra a cerut zeci de milioane de dolari de la Frank Timiș pentru finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
În rechizitoriul prin care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, procurorii susțin că există probe care evidențiază un plan timpuriu, bine structurat, în jurul candidaturii lui Călin Georgescu, Potra fiind cel care s-a ocupat de finanțarea campaniei.
"Întrucât condițiile preliminare pentru o candidatură clasică nu puteau sau nu se dorea a fi îndeplinite în mod tradițional, având în vedere absența susținerii oficiale din partea unui partid politic major, s-a impus adoptarea unei strategii alternative de construire a unei infrastructuri electorale independente.
În această etapă de planificare, candidatul a întreprins demersuri pentru obținerea sprijinului unor persoane din diverse medii, prin aceste contacte fiind urmărită atât consolidarea unei rețele de influență, cât și identificarea unor potențiali finanțatori dispuși să asigure resursele necesare desfășurării campaniei electorale.