Prefectul județului Prahova anunță că operațiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate
Prefectul județului Prahova, domnul Emil Drăgănescu, informează cetățenii din Slănic și mass-media, faptul că operațiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate. În orele următoare, se vor executa operațiuni de compactare a umpluturii.
De asemenea, prefectul informează opinia publică, faptul că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale. Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv (suprafața craterului), cetățenii sunt rugați să înțeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obișnuit în astfel de proceduri.
În ceea ce privește situația persoanelor evacuate, măsura rămâne în vigoare. Totuși, persoanele respective pot intra însoțite de personalul de pază pentru a-și verifica bunurile. De asemenea, se mențin restricțiile de circulație, atât pietonale, cât și auto, pe tronsonul respectiv, precum și perimetrul de siguranță.