Premierul belgian susține că membri ai Parlamentului European au fost plătiți pentru a propagandă rusă
Mai mulți membri ai Parlamentului European (PE) au fost plătiți pentru a răspândi mesajele Moscovei, a declarat joi premierul belgian Alexander De Croo, potrivit căruia serviciile de informații belgian și ceh ''au colaborat strâns'' în această săptămână pentru a destructura o rețea de propagandă rusă, relatează Politico, citat de Agerpres.
Șeful guvernului belgian, a cărui țară asigură în prezent președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, confirmă astfel unele informații dezvăluite miercuri de autoritățile de la Praga. ''De exemplu, s-a aflat că Rusia a abordat membri ai Parlamentului European, dar i-a și plătit, pentru a promova aici propaganda rusă'', a spus De Croo în timpul unei dezbateri în parlamentul federal belgian despre interferența străină.
El nu a divulgat numele eurodeputaților respectivi. Un purtător de cuvânt al guvernului belgian a declarat pentru Politico că Alexander De Croo s-a referit la decizia guvernului ceh de a sancționa website-ul de știri Voice of Europe, despre care Praga susține că este parte a operațiunii de propagandă pro-rusă.