Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat de Nihon Hidankyo, o organizație pentru apărarea supraviețuitorilor bombelor atomice
Premiul Nobel pentru pace a fost câștigat, anul acesta, de mișcarea Nihon Hidankyo, o organizație japoneză pentru supraviețuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki din 1945, relatează The Guardian.
Conform site-ului său oficial, căzut în acest moment, organizația se descrie drept „singura organizație a supraviețuitorilor bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Este o organizație care are filiale în toate cele 47 de prefecturi ale Japoniei și îi reprezintă pe toți Hibakusha (n. red. – termenul în japoneză pentru supraviețuitorii bombardamentelor atomice). Oficialii și membrii săi sunt, la rândul lor, Hibakusha.
Numărul total al supraviețuitorilor din Japonia este de 174.080. Mai sunt și alte mii care trăiesc în Coreea și în alte părți ale lumii. Hidankyo cooperează cu toate acele organizații pentru apărarea vieții și drepturilor acestor oameni”.