Președintele Ebrahim Raisi a fost înmormântat în orașul natal
, 6 știri, 83 vizualizări
Președintele iranian Ebrahim Raisi, care a murit duminică într-un accident de elicopter, a fost înmormântat joi în orașul său natal, Mashhad (nord-estul țării), unde sute de mii de oameni i-au adus ultimul omagiu, relatează agențiile France Presse și Agerpres.
Această ceremonie a încheiat cele trei zile de funeralii care au reunit mulțimi uriașe în tradiția evenimentelor majore care au avut loc în Iran de la revoluția islamică din 1979.
Odată ce cele cinci zile de doliu vor fi trecut, autoritățile, în special președintele interimar Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, se vor concentra pe organizarea alegerilor prezidențiale stabilite pentru 28 iunie.