Președintele Iohannis pleacă în Coreea de Sud4Foto© stirileprotv.ro

Președintele Iohannis pleacă în Coreea de Sud

, 15 știri, 9 vizualizări

Republica Coreea este prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.

Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum și multitudinea domeniilor în care există potențial și interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de șef de stat din ultimii 16 ani.

În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani”, potrivit unui comunicat de presă.